MINI-BIOGRAFIE - SERBAN SURU

Interviu cu Şerban Suru

Realizat pe 20-XI-2004 la sediul Mişcării Legionare din Str. Iacob Negruzzi nr. 1

(fragmente)

Octavian Lixeanu (O.L.): Domnule Suru, v-aş ruga, mai întâi, dacă aţi putea să-mi spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră.

Şerban Suru (Ş.S.): Ce v-ar interesa în mod special?

O.L.: Familia din care proveniţi, modul în care aţi luat contact cu ideologia legionară…

Ş.S.: Provin dintr-o familie de intelectuali. Tata a fost inginer constructor, iar mama biolog. Bunicul dinspre partea tatei era editor şi librar. Avea librărie şi editură, iar bunicul dinspre partea mamei era rentier. Avea mai multe case, le închiria, era şi contabil de meserie, se ocupa şi cu contabilitatea. Cât despre fenomenul legionar, auzisem în familie pentru că bunicul meu, Pavel Suru, deci bunicul dinspre partea tatei, pe lângă editor şi librar, a fost mult timp directorul tipografiei Patriarhiei. Tata a locuit în apartamentele din Patriarhie. Era tânăr, adolescent. În cadrul editurii bunicului s-au publicat o serie întreagă de cărţi cu caracter naţionalist. Multe dintre cărţile şi manifestele despre Mişcarea Legionară s-au produs la un moment dat, ca să zic aşa, pe ascuns. A fost un membru al Asociaţiei Prietenilor Legionarilor. Aceasta este o asociaţie pe care a creat-o Căpitanul. În 1936 a început chiar să fie mult mai extinsă. Căpitanul îl ştia de mai mult timp pe Pavel Suru, la un moment dat îi pomeneşte librăria, editura şi manifestele. Iar Horia Sima, de asemenea îl pomeneşte pe bunicul meu (…). Practic se poate vorbi cu greu de faptul că în ziua de azi să mai existe legionari din „vechea gardă”, din cei care au făcut parte din Mişcarea Legionară în anii ’30, fără să zici că i-a apucat războiul fiind în Frăţiile de Cruce. Pe aceştia cred că îi numeri pe degete, în toată lumea, nu numai în ţară.

Şerban Suru - Şeful Mişcării Legionare - 1999,

O.L.: I-aţi cunoscut pe unii dintre aceşti vechi legionari?

Ş.S.: I-am cunoscut, şi pe unii chiar la scurt timp după Revoluţie. Mulţi dintre ei aveau gradul de comandant legionar dat de către Corneliu Zelea-Codreanu. Imediat după Revoluţie aveau 80 de ani, 85, unii chiar 90 de ani. Dar din păcate, pentru marea majoritate, adică pentru marea majoritate a vechilor legionari, vârsta îşi spunea cuvântul din punct de vedere al neputinţelor fizice, deşi unii erau cu mintea foarte limpede. Ca să nu mai vorbim de faptul că unii dintre ei trecuseră prin puşcării crunte, şi la o bună parte dintre ei şi acest lucru şi-a pus amprenta asupra sănătăţii lor (…).

O.L.: Şi, imediat după Revoluţia din 1989, cum v-aţi implicat în încercarea de reorganizare a Mişcării Legionare? Cum aţi luat contactul cu încercările care au avut loc?

Ş.S.: (…) M-am dus la Partidul Uniunea Democrat-Creştină, partid înfiinţat în ianuarie 1990, şi am activat în cadrul Partidului Uniunea Democrat-Creştină. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea partidelor înfiinţate de foşti deţinuţi politici, "defuncta" Securitate şi-a trimis oamenii ei, infiltraţi, în rândul partidului, care au încercat să preia conducerea. În bună parte nişte escroci au reuşit să pună mâna pe conducere, s-a iscat o despărţire. Într-un final, deşi ajunsesem pe post de vice-preşedinte la Uniunea Democrat-Creştină, am plecat de acolo. Între timp citisem cărţile despre legionari, constatasem că fusesem grav minţit cu toate prostiile spuse despre legionari, că ar fi fost nişte criminali ş.a.m.d.; erau lucruri false. Cu alte cuvinte m-am întors la 180º faţă de opinia clasică despre legionari, că ar fi terorişti şi am încercat să aplic, ca să zic aşa, ideologia legionară în cadrul unui partid. Văzând că nu mai există alt partid, am vorbit cu serie întreagă de vechi legionari să se înfiinţeze un partid. Şi s-a înfiinţat în 1992 Partidul Noua Românie Creştină, al cărui preşedinte eram. Dar a trecut o jumătate de an de la înfiinţare, cam aşa ceva, şi totuşi partidul nu dorea să iasă la suprafaţă cu ideologia legionară, şi am considerat acest lucru un neajuns (…).

Conferinţă - noiembrie 1992: "Corneliu Zelea Codreanu, un creştin în  slujba neamului"
         De la stânga: Niculiţă Goga, Şerban Suru, Tache Funda, Ioana Bancilă, Cătălin Ropală,
 Filon Lauric, Maria Bancilă, Mircea Nicolau, Nicolae Bălănescu, Romeo Puşcaşu, Sorin Bucătaru

O.L.: Şi acest lucru v-a determinat să luaţi hotărârea de a înfiinţa o nouă organizaţie…

Ş.S.: Nu acest lucru m-a determinat, ci însuşi modul în care vechii legionari au încercat să activeze după Revoluţie. Un mod de acţiune care nu corespundea metodologiei legionare şi care nu corespundea nici, ca să zic aşa, idealurilor legionare din multe puncte de vedere (…).

O.L.: Ce aţi făcut în continuare?

Ş.S.: În continuare, tot ce pot să spun limpede aşa, mai pe scurt, e că am făcut o serie întreagă de conferinţe despre Mişcarea Legionară, la care invitam şi vechi legionari şi persoane care mai cunoşteau câte ceva despre fenomenul legionar. Aceastea s-au întâmplat din ’93 începând, până în toamna lui ’94. Am ţinut conferinţe la Sala Dalles, la Sala "Arlus" (ArtCub). În clădirea fostei Direcţii a Cincea a Securităţii, chiar lângă actualul sediu al Senatului foştii deţinuţi politici aveau acolo un muzeu, dar cum peste 70% dintre foştii deţinuţi politici sunt legionari, i-am convins pe cei de acolo să ţinem un muzeu al cărţilor şi cântecelor prigonite şi astfel am venit cu o serie întreagă de cărţi legionare, publicate în străinătate, în româneşte. Acolo am distribuit casete cu cântece legionare, se asculta în public muzică legionară ş.a.m.d. Iar în 1994 am realizat că Mişcarea Legionară, în mod normal, nu poate să meargă decât exact în formele în care ea a fost stabilită. Altfel faci cu totul altceva. Ca să fiu mai precis, iniţial considerasem că ideologia Mişcării Legionare se poate pune în aplicare şi sub forma unui partid oarecare, care să nu aibă o metodologie tipic legionară. Mi-a trebuit timp, trebuie să recunosc, doi ani de zile, ca să realizez că aşa ceva nu se poate (…). Şi atunci am recitit Cărticica Şefului de Cuib, care iniţial, cu toată sinceritatea o spun, mi se păruse puţin desuetă, şi am constatat că întemeietorul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, când a scris această carte, în 1933 avea la activ 14 ani de activitate politică şi şapte ani în fruntea Mişcării Legionare. Avea o experienţă vastă şi tot ceea ce a trecut acolo, în Cărticică, nu a trecut ca să se laude cu ceva ci din contră, ca să critice şi să stabilească totodată modul corect de funcţionare al Mişcării Legionae (…). Şi atunci, în toamna lui 1994 am înfiinţat un cuib, primul cuib post-decembrist din România, care se chema Cuibul Horia Sima (…). Şi exact în acelaşi moment, în toamna lui 1994, am înfiinţat şi prima bibliotecă publică legionară de la înfiinţarea Mişcării, care funcţiona acasă, cu un program afişat, bibliotecă formată în principal din cărţile pe care le primisem din străinătate de la vechi legionari, în mod special de la domnul Traian Golea (…). Pe urmă, în 1998 am mutat sediul Bibliotecii Legionare în Strada Iacob Negruzzi nr. 1 şi de atunci funcţionează aici şi Biblioteca şi Sediul Mişcării. După înfiinţarea primului cuib legionar au început să apară şi alte cuiburi, am făcut prima tabără legionară de după 1989, în 1995, la Padina. Am desfăşurat o întreagă altă serie de activităţi cu caracter legionar, ne-am făcut uniforme legionare. Presa a început să scrie foarte mult, pentru că vrei, nu vrei, şi în ziua de azi încă, Mişcarea Legionară este privită ca ceva exotic şi este un subiect de senzaţie. Am intervenit cu diverse ocazii la autorităţi, pentru a ne spune cuvântul, am ţinut conferinţe de presă, am trimis o multitudine de memorii, proteste, scrisori ş.a.m.d. Mult timp am desfăşurat o vie activitate din punct de vedere al relaţiilor cu mass-media şi al relaţiilor cu publicul. Mă refer la faptul că o dată la 2-3 luni ţineam o conferinţă, în fiecare vară aveam tabere legionare care durau cel puţin o lună de zile, în perioada iulie-august, făceam foarte multe manifeste, afişe, pe care le lipeam etc.

Conferinţă despre Mişcarea Legionară şi rezistenţa armată anticomunistă, la sala Dalles din Bucureşti - 1994.
De la stânga: Şerban Suru, Ion Gavrila Ogoranu, Vasile Blănaru Flamură, Marcel Petrişor

O.L.: Cum aţi simţit că aţi fost percepuţi de populaţie?

Ş.S.: E greu de spus cum am simţit că am fost percepuţi de populaţie, pentru că sunt două categorii de oameni. Cei, din păcate totuşi relativ puţini, care cunosc adevărata istorie a Mişcării Legionare, şi restul, cei mai mulţi, care din păcate, fără să aduc o acuză lor, încă mai trăiesc cu senzaţia că Mişcarea Legionară e exact cum i-a învăţat la şcoală sau au auzit de prin filmele lui Sergiu Nicolaescu, că legionarii ar fi nişte criminali ordinari (…). Şi în ziua de azi, fără discuţii, Mişcarea Legionară are duşmani, mai mult sau mai puţin ascunşi şi este privită în România, de către autorităţi, ca eventual ceva periculos. Dar noi ne facem în continuare datoria, ne străduim, în măsura puterilor noastre şi, cum se spune aşa mai simplu, ne întindem atât cât ne permite plapuma. Forţele noastre din punct de vedere numeric sunt mici, suntem un număr mic de membri, iar din punct de vedere financiar şi material la fel. E adevărat că pot să zic despre camarazii mei că au o inimă foarte mare. Toţi cei care au venit la Mişcarea Legionară şi au rămas în rândurile Mişcarii Legionare au realizat că, de fapt, ei aici nu primesc nici un ban, ci din contră cotizează, nu au parte de nici un fel de distracţii, ci, din contră, muncesc, deci nu se poate vorbi de perspectivele unei cariere în rândurile Mişcării Legionare, nici măcar o carieră politică. De multe ori, când am fost întrebat: „Domnule Suru, când credeţi că veţi obţine o victorie, aşa numita „Biruinţă Legionară”?”, am răspuns: „O s-o obţinem în doi ani, în cinci, în zece, în douăzeci, în cincizeci, nu ştiu. Nu am de unde să cunosc asta. Singurul lucru pe care îl ştiu foarte clar este că nu mă îndoiesc că victoria va veni odată şi odată(…). După 1994, după ce am înfiinţat primul cuib şi Biblioteca Legionară, după ce am activat în public, am avut o serie întreagă de activităţi, unele dintre ele fiind în contact direct, ca să zic aşa, cu administraţia de stat. Spre exemplu, în 1995, 1996 şi 1997, în cadrul Parlamentului României, pe vremea aceea şeful SRI‑ului era Virgil Măgureanu, de fiecare dată după ce îşi prezenta anual raportul în cadrul Parlamentului, ţinea o conferinţă de presă. La toate conferinţele de presă am participat, iar domnul Virgil Măgureanu nu a avut ce să facă decât să recunoască faptul că Mişcarea Legionară nu a făcut deocamdată nimic ilegal şi că nici unul dintre membrii ei nu a fost pus sub o acuzaţie penală (…).

Conferinţă despre Mişcarea Legionară, ţinută la Constanţa în 1997. De la stânga: Isntructor legionar, fost şef  de garnizoană legionară îperioada interbelică, veteran de război şi fost deţinut politic Bucur Braşoveanu, apoi Şerban Suru şi Mihail Ţewe.

O.L.: Dacă tot aţi atins acest punct, aţi putea detalia un pic care sunt valorile pe care le promovează organizaţia dumneavoastră şi punctele esenţiale ale ideologiei promovate de ea?

Ş.S.: Mişcarea Legionară are la bază ideologia creştină, dacă mă pot exprima aşa, deci fundamentele creştine. Fără discuţie că ea nu se suprapune peste Biserica Creştină. Cum spunea şi întemeietorul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, „Biserica este cu mii de metri deasupra noastră”(…). Există un fapt real, petrecut în tabăra legionară de la Carmen Sylva, în 1936, când un tânăr a venit şi l-a întrebat pe Corneliu Zelea Codreanu: „Căpitane, cum să-mi dau seama că dacă fac ceva e bine să-l fac?” Şi Căpitanul i-a răspuns: „ Dacă faci ceva ce-ţi foloseşte ţie, dar nu foloseşte Mişcării Legionare, să nu faci. Dacă faci ceva şi constaţi că îţi foloseşte ţie, foloseşte Mişcării Legionare, dar nu foloseşte ţării, să nu faci. Iar dacă faci ceva care-ţi foloseşte ţie, foloseşte Mişcării Legionare, foloseşte ţării, dar nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu, să nu faci.” În această scurtă povestire reală este practic inclusă întreaga ideologie şi doctrină legionară. Pentru că dacă aplici aceste principii ale lui Corneliu Zelea Codreanu nu poţi să asupreşti nici pe un om de lângă tine, nici un alt neam. Pentru că dacă faci ceva care este bine pentru ţară, dar este dăunător unui alt neam, fără discuţie că acest lucru nu va fi niciodată plăcut înaintea lui Dumnezeu. Acum, în ceea ce priveşte aplicabilitatea Mişcării Legionare, concretă, directă ca metodologie, Mişcarea Legionară funcţionează prin cuiburi. (…) În cadrul Mişcării Legionare nu se fac alegeri. Şeful de cuib nu este ales, nu vezi vot în cadrul Mişcării Legionare, totul este cât se poate de benevol. Vrei să intri în rândurile Mişcării Legionare şi eşti primit, intri. Vrei să ieşi, ieşi. Mişcarea Legionară nu a avut niciodată statut de persoană juridică. Nici ca partid politic, nici ca asociaţie non-profit.

O.L.: Şi atunci, Mişcarea pe care o conduceţi dumneavoastră acum, ce fel de statut are? Este înregistrată undeva, ca fundaţie, ca asociaţie etc. ?

Ş:S.:(…) Noi suntem o organizaţie benevolă, avem un statut.

O.L.: Aţi putea să detaliaţi un pic conţinutul acest statut?

Ş.S.: Statutul este Cărticica Şefului de Cuib. Ai şef, îl respecţi. Nu se alege, şeful se impune. Toate sunt nişte lucruri care nu au nimic de a face cu ceva legat strict cu modul de funcţionare a unei organizaţii non-profit. Totul este absolut benevol. În momentul în care te înscrii într-o asociaţie non-profit poţi să ai nişte obligaţii inclusiv legale vizavi de asociaţie. În cadrul Mişcării Legionare nu poţi să ai.

O.L.: Dumneavoastră ce titulatură aveţi în cadrul Mişcării Legionare?

Ş.S.: Sunt şeful Mişcării Legionare.

O.L.: Cum este răspândită Mişcarea Legionară în teritoriu?

Ş.S.: Nu suntem foarte mulţi. Sunt o serie întreagă de cuiburi care mai funcţionează, la Timişoara, la Constanţa… Deci, nu putem să spunem că suntem foarte mulţi. Cu Legământ depus suntem sub 100, legământ depus ca membri. Simpatizanţi probabil că sunt de ordinul miilor. Deci, oameni care ne citesc revista, ne mai scriu câte o scrisoare, eventual dacă facem o conferinţă în vreo localitate vin şi asistă la conferinţă, doresc materiale să se informeze despre Mişcarea Legionară, ne cumpără cărţi, CD-uri, ce mai reuşim noi să mai tipărim. Dar trebuie să recunoaştem că dorinţa oamenilor de a activa în cadrul Mişcării Legionare nu este încă larg răspândită. Din contră, suntem foarte puţini. Nu ne deranjează acest lucru pentru că este normal ă se întâmple aşa ceva, după 50 de ani de prigoană la adresa Mişcării Legionare şi totodată de antipropagandă şi minciună la adresa ei, inclusiv din partea autorităţilor actuale.

O.L.: Să înţeleg că sunt în jur de zece cuiburi,nu?

Ş.S.: Da. Ceea ce este însă mai important pentru Mişcarea Legionară este faptul că un adevărat legionar trebuie să încerce să trăiască în normele şi în doctrina legionară.

O.L.: Aţi amintit mai devreme câte ceva despre activităţi. V-aş ruga dacă aţi putea să menţionaţi activităţile majore pe care le-aţi desfăşurat de când vă aflaţi la conducerea Mişcării Legionare şi până astăzi.

Ş.S.: Practic, fără să ne lăudăm, noi am fost nişte redeschizători de drumuri. Am repus în practică tot modul de funcţionare al Mişcării Legionare din perioada interbelică, nu am schimbat cu nimic ideologia şi doctrina, nu ne-am permis să schimbăm aşa ceva, pentru că ideologia şi doctrina nu se schimbă pentru că s-au schimbat vremurile din punct de vedere al modului de convieţuire adică ai mai multe aparate tehnice în jurul tău, ai computere, telefoane celulare, dvd-uri ş.a.m.d.; pentru că, în general, o ideologie şi o doctrină se adresează caracterului uman. Astfel activităţile noastre, aşa cum v-am spus, sunt practic o revenire, după Revoluţie, la metodologia clasică a Mişcării Legionare. E un mod de a spune, pentru că nu s-a făcut o altă metodologie şi ar fi absurd să faci aşa ceva. Deci, am făcut tabere, am făcut cuiburi, am deschis biblioteci, ne spunem de câte ori putem cuvântul în ceea ce priveşte actualitatea socială şi politică a României. Am intervenit în diverse momente, când am considerat necesar să ne aducem aportul, răspândim adevărul despre Mişcarea Legionară, încercăm să ne educăm noi între noi, încercăm să-i educăm şi pe cei din jurul nostru. Activităţile sunt numeroase din acest punct de vedere. Din 1994 şi până acum cred că au fost peste 50 de conferinţe pe care le-am ţinut, în Bucureşti şi în ţară. Au fost tabere în fiecare an.

O.L.: Aţi putea preciza câteva dintre rezultatele lor?

Ş.S.: (…) Pe ceea ce noi insistăm cel mai mult la ora actuală este activitatea pe care noi încercăm să o ducem în lămurirea populaţiei în ceea ce priveşte defectele sistemului democratic. Mişcarea Legionară niciodată nu s-a referit la democraţie ca la ceva foarte rău, dar a considerat că, dacă eventual, democaraţia este în ziua de azi un rău necesar, atunci până la urmă totuşi trebuie schimbată, adică răul necesar trebuie înlocuit cu ceva mai bun. Mişcarea Legionară nu a susţinut niciodată nici dictatura nici totalitarismul. Aveţi acolo, pe perete, declaraţiile lui Corneliu Zelea-Codreanu în această privinţă: este împotriva dictaturii, cum este şi împotriva democraţiei, pentru că ambele sunt dăunătoare societăţii. Astfel încât, în ziua de azi, ne străduim să impunem un nou sistem de funcţionare a societăţii, din punct de vedere legislativ.

O.L.: Care ar fi acesta?

Ş.S.: Noi am scos o broşurică intitulată, din punct de vedere strict publicitar: "Să ne pedepsim conducătorii", şi în această broşură am expus doar ideile de bază ale noului sistem de funcţionare al societăţii, ca să îl numesc aşa, într-un fel, „sistemul legionar”.

O.L.: Acum, revenind la Mişcarea Legionară, dacă în trecut aţi avut legături sau încă mai aveţi, sau care sunt raporturile dintre dumneavoastră şi cei care îşi revendică aceeaşi origine ca şi dumneavoastră, care au înfiinţat alte mişcări?

Ş.S.: Partea dificilă a fost în felul următor: în 1993, pe data de 25 mai, a murit Horia Sima. Horia Sima era Comandantul Mişcării Legionare. După Revoluţie, Horia Sima a specificat foarte clar pentru legionarii din ţară că nu poate să intervină asupra mersului Mişcării Legionare şi a organizării Mişcării Legionare din ţară, pentru că nu cunoaşte cu adevărat realităţile din România, pentru că de 50 de ani de zile trăia în exil. „Eu pot să mă refer-zicea el-la exil, la exilul legionar, îl cunosc foarte bine, dar la ceea ce se întâmplă in ţară, nu pot să intervin în mod special, să coordonez din Occident aşa ceva.” (…) De fapt, Horia Sima a şi scos o cărticică intitulată Principiul Conducerii Legionare, unde se referea foarte clar, la un moment dat aşa se şi încheie: „Iar cine va conduce după ce eu nu voi mai fi, foarte simplu, nici Căpitanul nu a spus cine va conduce, ci acela care prin dragostea lui va putea cuprinde pe cei mai mulţi în rândurile Mişcării Legionare, acela va conduce.” Că, aşa cum spunea şi Căpitanul, peste cât se întinde dragostea unui şef, peste atâta el este şef. A murit Horia Sima în 1993 şi nu s-a mai impus nimeni, motivaţia fiind acel complex de prudenţă excesivă. Scopul oricărei organizaţii care este în adversitate cu a ta este că, dacă s-ar putea, organizaţia cu care eşti în adversitate, să nu aibă conducător. De aceea se aplică şi principiul: „Bate-voi păstorul, împrăştia-voi turma.” Turma fără conducător, rămâne la stadiul strict de turmă. Nici măcar nu mai poţi să spui că este o haită. Haita trebuie să aibă un lider. Şi a trecut … 1993, 94, 95, 96, 97, 98…cinci ani de zile în care nimeni nu mişca nimic. Între timp noi am înfiinţat un cuib, al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea. Vechii legionari nu înfiinţau cuiburi, nu-şi făceau uniformă, nu făceau propriu-zis tabere legionare; dacă făceau vreodată ceva, făceau aşa, pe ocolite, ca să zic.

O.L.: Ştiu că există acel partid Pentru Patrie…

Ş.S.: La acel partid, Pentru Patrie, mi-am adus şi eu contribuţia, dar Partidul Pentru Patrie, la fel ca şi Partidul Noua Românie Creştină, niciodată nu a vrut să recunoască că e de esenţă legionară. Aşa că, eu cu organizaţia mea am fost deschizători de drumuri, sau redeschizători de drumuri.

O.L.: În Mişcarea Legionară condusă de dumneavoastră, sunt numai persoane tinere?

Ş.S.: Nu, sunt şi persoane în vârstă. La Constanţa e domnul Bucur Braşoveanu. Are 90 de ani (…).

O.L.: Şi, până la urmă cum aţi ajuns să înfiinţaţi Asociaţia „Petre Ţuţea”?

Ş.S.: Iniţial a fost ideea domnului Bucur Braşoveanu din Constanţa, căci acolo a fost înregistrată oficial Asociaţia. Esenţial era să înfiinţăm o asociaţie. Domnul Bucur Braşoveanu a avut gradul de instructor legionar.

O.L.: Conferit de Căpitan?

Ş.S.: Pe vremea acea toate gradele se confereau, în final, cu acordul lui Corneliu Zelea-Codreanu, dar le puteau da şi alţii mai mici decât Corneliu Zelea-Codreanu (…).

O.L.: Dumneavoastră, în viitor, nu preconizaţi înfiinţarea unui partid politic?

Ş.S.: Ba da. Cât de curând vom începe să adunăm semnături. Am scris şi în revistă. Se va intitula exact ca şi asociaţia dinainte, „Legiunea Creştină”, de care v-am pomenit. Probabil că o să încercăm să candidăm în 2008 cu partidul, iar ca vârf de lance va fi exact ceea ce v-am prezentat, broşurica aceasta, bine, mult mai dezvoltată, mult mai bine pusă la punct, despicată în mai multe detalii (…). Legea va fi mult mai stufoasă, şi cu mult mai multe amănunte.

O.L.: Deci, acest partid va fi înfiinţat cât mai curând posibil?

Ş.S.: Da. Trebuie să adunăm cele 25.000 de semnături şi să le depunem la tribunal, împreună cu tot, cu statut, cu platforma-program.

O.L.: Şi atunci dumneavoastră în continuare o să păstraţi acest partid ca pe un apendice al Mişcării Legionare?

Ş.S.: Ce altceva poate să fie? Nici măcar, o să specific după aceea foarte clar, că, cei care se înscriu în partidul înfiinţat de Mişcarea Legionară nu sunt membri ai Mişcării Legionare, ca nu cumva cineva să trăiască cu senzaţia că dacă s-a înscris în partidul Mişcării Legionare a devenit legionar. Că sunt şi unii care abia aşteaptă să spună că sunt legionari pentru că sunt înscrişi în partid. Nu domnule, nu eşti legionar. Sunt două activităţi care sunt clar diferite: o activitate strict politică, o activitate strict legionară. Eşti membru în partid, dar nu înseamnă că eşti şi membru al Mişcării Legionare. La alegerile din 1937 unii dintre candidaţii puşi pe listele Partidului Totul Pentru Ţară nu erau membri ai Mişcării Legionare. Erau nişte oameni pe care au considerat de cuviinţă legionarii că merită să-i promoveze în Parlament şi nimic mai mult. Din păcate, la ora actuală pentru Mişcarea Legionară, lumii îi displace ideea de ordine şi disciplină, pentru că trăieşte încă cu o senzaţie de mentalitate tipic comunistă, unde tot timpul se vorbea de detaşamente de muncitori ş.a.m.d. (…). În ceea ce priveşte ideologia Mişcării Legionare, nu se schimbă un cuvinţel. Ideologia reprezintă un număr de idei considerate drept principii, adică afirmaţii care nu trebuie demonstrate şi care formează o bază, un fundament pentru doctrină. Doctrina ar reprezenta un număr n de teoreme. Adică, în momentul în care sunt de acord cu ideile din ideologie şi zic că toate ideile acelea sunt valabile, adevărate, atunci încep să construiesc pe ele o serie întreagă de alte afirmaţii, pe care le pot demonstra.

O.L.: În altă ordine de idei, alte planuri de viitor în afară de înfiinţarea unui partid politic, ce aţi avea în vedere?

Ş.S.: E greu să spun din acest punct de vedere, pentru că nu suntem o organizaţie foarte puternică, care să îşi poată face planuri importante de viitor. E ca şi cum ai zice aşa: Mi-am găsit o nevastă şi eventual am făcut un copil. Şi te întreabă cineva: “Şi ce planuri de viitor ai?” Deocamdată să supravieţuim, să-mi dau copilul la şcoală ş.a.m.d. Nu am ajuns să fiu stră-stră-stră-bunic să zic: am aici un clan întreg familial; pot să spun: mâine vrem să găsim o insulă în Oceanul Pacific, căci suntem atât de mulţi încât am zis că e mai bine să ocupăm o insulă. (…) Deci, nu putem să vorbim de planuri mari de viitor, din păcate (…).

O.L.: Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi fi acordat acest interviu.